Ion Ceban, indignat: Oamenii încep să ia credite de la bancă ca să achite factura la gaz

„Minciuna are picioare scurte”, spune primarul general Ion Ceban, referindu-se la actuala guvernare „care se tot bocesc și spun minciuni oamenilor că pentru Republica Moldova au negociat un preț la gaz de două, trei ori mai mic decât în Europa sau în alte țări.

În Republica Moldova prețul pentru o 1000 de metri cubi se achită de două ori mai mare decât în multe țări precum: Germania, Grecia, Ungaria, Finlanda, Serbia, etc.

În toate aceste țări prețul este în jur de 300 de dolari pentru 1000 de metri cubi, iar la noi e 647. În comparație cu aceste țări salariile în Republica Moldova sunt mizere, de câteva ori mai mici. Oamenii sunt la limită! Am fost informat ieri că unii cetățeni iau credite de la bancă pentru a face față cheltuielilor.

Am tot fost întrebat care este suma facturii la gaz primită acasă și o prezint. E o situație gravă și tristă pentru toți cetățeni. Ce fac oamenii care au un salariu de 5000 de lei, chiar și 8000 sau 10000 de lei și cum să trăiască în această perioadă rece a anului?”, a precizat Ceban.

Edilul afirmă că a propus Guvernului să aplice metoda achitării eșalonate a facturilor pe parcursul celor 12 luni.

„Este grav că majorarea semnificativă a prețului la gaz o resimțim la întreținerea instituțiilor sociale și a Primăriei. Vom prezenta și aceste sume. În urma acestor scumpiri, vor fi cheltuieli suplimentare din bugetul municipal, care nu au fost preconizate din motiv că cei de la guvernare au ascuns până în ultimul moment că vor avea loc noi scumpiri la gaz. Am mai văzut propunerea prostească a celor care guvernează. Să facem economii în instituțiile de stat. Noi nu vom face economii pe sănătatea copiilor din școli, pacienților din spitale, a oamenilor care lucrează în instituții. În ultimii 2 ani am înțeles că sănătatea ne costă mult și nu mă refer la bani, dar la viețile oamenilor pierdute”, a conchis Ceban.

Amintim că în luna februarie, prețul la gaz ar putea fi mai mare.