O șoferiță din Bălți, prinsă beată la volan: În limba rusă poți grăi? | VIDEO

O șoferiță în stare de ebrietate a fost depistată astăzi dimineață, aproximativ ora 07:30, pe o stradă din municipiul Bălți. Aceasta se afla la volanul unui automobil de marca BMW și se deplasa haotic.

„La volanul mașinii se afla o tânără de 31 de ani, din Bălți, vizibil în stare de ebrietate și cu miros puternic de alcool. Șoferița, a refuzat categoric să fie testată cu aparatul Drager pentru a-i fi stabilit gradul de alcoolemie, respectiv, la moment aceasta este documentată penal”, potrivit unui comunicat al INSP.

Conform legislației, refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical, în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei, sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical, se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Șoferița a fost înlăturată de la volan, iar mașina a fost ridicată și dusă la parcarea specială.