TOPUL minciunilor, spuse de președintele Maia Sandu

Președintele țării, Maia Sandu, este acuzată de către internauți că spune minciuni. Reacția societății vine după ce șefa statului a declarat că nu o cunoaște pe Natalia Moloșag, cea care i-a fost avocat. Canalul de Telegram “Bazar politic” a publicat un TOP10 minciuni spuse de Maia Sandu, pe care vi-l prezentăm mai jos.

  1. Luna septembrie, 2014, Piața Marii Adunări Naționale. În fața a câteva zeci de mii de oameni adunați din toată țara, Maia Sandu anunță public că aderă la PLDM. Sunt imagini video pe care le-a văzut întreaga republică. Maia Sandu acum ține una și bună că “niciodată nu a fost membru al PLDM”.
  2. Martie 2015, Maia Sandu, în calitate de ministru al Educației, votează la ședința Guvernului pentru garanții de stat în sumă de câteva miliarde de lei, pentru ca BNM să ofere acești bani celor trei bănci furate. Există stenogramă oficială și video cum Maia Sandu ridică mâna pentru aceasta. Acum Maia Sandu spune că “nu este adevărat”.
  3. Septembrie, 2013, Maia Sandu votează la ședința Guvernului pentru concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, care a ajuns ulterior la Șor. Există stenogramă oficială și imagini video. Maia Sandu spune că “nu-i adevărat”.
  4. Noiembrie, 2020, Maia Sandu promite că, dacă ajunge președinte de țară, scoate gardul instalat în jurul Președinției. Cu doar câteva zile înainte de a intra oficial în funcție, Sandu spune că “gardul va fi scos chiar a doua zi după învestire”. Curând se împlinește un an de mandat, iar Maia Sandu nu și-a realizat promisiunea.
  5. Octombrie-noiembrie, 2020, Maia Sandu a promis că, dacă va fi aleasă șef de stat, clădirea Președinției va fi cedată “unei universități sau biblioteci, pentru că suntem o țară prea săracă să ne permitem luxul să întreținem așa clădire”. De aproape un an, ea stă bine-merci în această “clădire luxoasă” întreținută din banii cetățenilor acestei țări sărace.
  6. Octombrie-noiembrie, 2020, Maia Sandu promite că, dacă va ajunge președinte, va transforma Reședința de la Condrița în azil pentru victimele violenței în familie. Acum Maia Sandu explică de ce acest lucru “nu poate fi făcut”, iar noi, cetățenii, plătim în continuare întreținerea vilei de la Condrița, unde Sandu merge “pentru plimbări prin pădure”.
  7. Octombrie-noiembrie, 2020, Maia Sandu promite să reducă de două ori bugetul Președinției, dacă ajunge șef de stat. Noiembrie, 2021, Guvernul propus de Sandu, majorează bugetul Președinției până la peste 32 de milioane de lei. Maia Sandu spune că “nu ea a majorat bugetul”.
  8. Maia Sandu a promis stat de drept dacă este aleasă președinte de țară. Ulterior a promis că acest stat de drept va fi dacă PAS câștigă alegerile parlamentare. Acum PAS are Președinția, Guvernul, Parlamentul, iar Sandu spune că “nu există stat de drept”. Noi vedem acest fapt zilnic, prin subordonarea tuturor instituțiilor publice, inclusiv a justiției.
  9. Renumitele “filtre” promovate de Maia Sandu în perioada electorală. Toate lumea a văzut că aceste “filtre” sunt stricate. Acum Sandu nu mai vorbește nimic despre “filtrele promise”.
  10. Iulie, 2020, Maia Sandu a declarat că “сheltuie vreo 6000 de lei pe lună”, iar calculele făcute de jurnaliști în baza declarațiilor de venit prezentate de ea în ultimii ani au arătat cifre mai mari.
  11. Maia Sandu a promis angajarea în funcții publice “doar prin concurs, în baza criteriilor profesionale și de meritocrație”. Și-a angajat verișoarele ei în funcții cheie la Guvern și Parlament, fără concurs și fără merite deosebite, iar profesionalismul acestora îl simte întreaga țară în fiecare zi. PAS schimbă legea și anulează chiar și concursurile existente.
  12. Maia Sandu a promis transparență în activitatea sa în calitate de președinte de țară, dar și a instituțiilor publice. Jurnaliștii se plâng pe lipsă de transparență, iar Sandu acceptă să meargă la emisiuni doar la posturile de televiziune unde ea nu este criticată.
    Septembrie, 2021, Natalia Moloșag declară în Parlament că a fost “avocata Maiei Sandu timp de 15 ani și a reprezentat-o în MAI MULTE CAUZE”. Maia Sandu declară acum că “nu a avut ocazia să o cunoască personal pe Natalia Moloșag, care a reprezentat-o ÎNTR-O SINGURĂ CAUZĂ”. Șirul minciunilor Maiei Sandu poate continua foarte mult. Concluzia e una.