Încă un dosar penal pentru SLAVA (Platon) în Episodul Casa Modei

Nadejda Roscovanu

În această dimineață, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a confirmat intentarea unui alt dosar penal pe felul în care companie „Inter Prim Colect” care aparține lui Veaceslav Platon a intrat în posesia clădirii „Casa Modei”, acum 7 ani de zile. PCCOCS a a dispus începerea urmăririi penale pe acțiunile pretins ilegale cu privire tranzacția din 2014, una fictivă, de cumpărare a Casei Modei din centrul Chișinăului. Infracțiunea presupune – în speță – că banii au făcut ocolul prin câteva offshoruri și s-ar fi întors în contul uneia dintre companiile lui Platon.

Contactat de reporterii Telegraph.md, procurorul de caz, Alexei Stăvilă, a declarat că există un asemenea dosar și că acesta se află în gestiunea Direcției generale de urmărire penală. Pentru alte informații, acuzatorul de stat a rugat să-i fie expediată o solicitare, la care va răspunde în termenii cuveniți.

Amintim că ieri mai multe surse mass-media au titrat informația despre existența unui asemenea dosar penal, însă fără o referire exactă la surse oficiale.

În 2017, Casa Modei și fostul sediu ASITO au fost cumpărate printr-o tranzacție deschisă de compania Continental Business Invest SRL, care aparține omului de afaceri Vladimir Russu.

Din decembrie 2020 și până în prezent, Platon încearcă prin diverse tertipuri juridice, la nivelul diferitor instanțe și complete de judecată să obțină dreptul de folosință, apoi de proprietate asupra celor două clădiri. În prezent cauza se află pe rol la Curtea de Apel, după ce instanța de fond a dat de două ori consecutiv câștig de cauză companiei Continental Business Invest SRL.