Primarul general a vizitat Aleea Grigore Vieru

Primarul general Ion Ceban a vizitat Aleea Grigore Vieru, unde au loc lucrări de reabilitare și amenajare.

Potrivit edilului, a fost semănată iarba, acolo unde aleea a fost pavată, anterior a fost instalat sistemul de irigare.

„În prezent, continuă lucrările de amenajare a pavajului în formă de covor moldovenesc, proiectul fiind realizat împreună cu TIKA.

Se lucrează în jurul monumentului, care anterior a fost deteriorat, dar și la trecerile pietonale. Urmează ca şi mobilierul urban, care va fi în curând instalat aici, să contureze imaginea generală a aleii”, a declarat Ceban.

Primarul afirmă că este sigur că această alee va deveni o atracție pentru locuitorii oraşului şi oaspeţii capitalei.