Vasile Bolea, către PAS: Vreți să cumpărați gazul cu 1300 de dolari, dar diferența de 500 de dolari în al cui buzunar va ajunge?

Guvernarea pune la cale o nouă escrocherie a secolului, punând la cale o schemă de procurare cu un preț mai mare a gazului rusesc de la unii furnizori europeni și nu direct de la Gazprom, iar diferența de preț va ajunge în offshore. Declarația a fost făcută de deputatul PSRM, Vasile Bolea, în timpul dezbaterii cererii Guvernului de a institui stare de urgență în țară.

„Cât vom avea 1200-1300 de dolari. De unde? Același gaz rusesc care astăzi ni-l livrează cu 790 de dolari, același gaz vreți să-l cumpărați cu 1300? Dar 500 de dolari diferența în al cui buzunar le puneți? S-au pregătit offshoruri. S-au găsit ștampile prin cabinetele foștilor prim-miniștri verzi ai voștri. Vreți să faceți o nouă escrocherie a secolului. Spuneți-i întregii societăți despre asta”, a declarat Bolea.

Vicepreședintele comisiei juridice, numiri și imunități a declarat că acțiunile de astăzi ale guvernanților vor fi ulterior obiect de anchetă a organelor de urmărire penală.

„Această farsă eu cred că pe viitor procuratura trebuie să dea aprecieri juridice la fiecare din voi și sper că nu veți pleca prin Turcia sau Miami ca să răspundeți pentru ceea ce faceți astăzi”, a declarat Bolea.