Mesajul primarului general cu ocazia Hramului Chișinăului

Primarul general Ion Ceban a transmis un mesaj locuitorilor Capitalei, cu ocazia sfintei sărbători „Acoperământul Maicii Domnului”, când se sărbătorește și hramul orașului.

„Hramul Chișinăului este o sărbătoare sfântă pentru orașul nostru drag!Este o sărbătoare pentru fiecare familie, atunci când în această zi primim oamenii dragi în ospeție sau mergem la cei apropiați. Chișinăul este casa fiecăruia care dorește să se regăsească.

Am cunoscut istoria Chișinăului în diverse etape de dezvoltare. Astăzi, chiar dacă este o perioadă destul de complicată, orașul continuă să parcurgă un drum frumos de transformare.

Meritul este al fiecăruia dintre cei care muncesc pentru acest deziderat sau care contribuie și se implică în diverse activități și proiecte.

Pot vorbi la infinit despre dragostea față de tot ce fac alături de echipă și față de locul unde m-am născut, unde îmi cresc copiii și îmi sunt părinții.

La mulți ani, Chișinău, cu clădiri albe de piatră, cu parcuri verzi, locuri și monumente istorice unice!

Chișinăul are viitor, iar viitorul lui depinde de fiecare dintre noi!Chișinăul suntem chiar noi!”, a scris primarul pe Facebook.

Menționăm că, în acest an, toate evenimentele grandioase au fost amânate din cauza numărului mare de cazuri COVID-19.

Festivitatea de deschidere a sărbătorii Hramului orașului Chișinău, în fața Catedralei Mitropolitane Nașterea Domnului.