Eugen Doga va avea propriul Centru Cultural în inima orașului

Centrul Cultural „Eugen Doga” va fi creat în centrul capitalei, asta după ce astăzi, la solicitarea primarului general Ion Ceban, CMC a votat darea în exploatare a unei clădiri de pe Veronica Micle. Potrivit deciziei, este vorba de un contract de comodat pentru 10 ani de zile. În cadrul ședinței, Ceban a punctat că este o necesitate de a promova numele lui Eugen Doga la cele mai mari nivele, pentru că maestru merită.

„Maestru Eugen Doga nu este doar o valoare a Chișinăului, nu este o valoare doar a Republicii Moldova, este o valoare universală. Este unul dintre cei mai apreciați compozitori ai sec XX. Opera sa este cunoscută de la cei mici, până la cei mari. Astăzi preluăm oficial și prin acord, imnul, care este scris în versuri, iar muzica aparține lui Eugen Doga.

Pare a fi o clădire a nimănui, sau pare a fi a nimănui pentru că orice tentativă pe care am avut-o cu autoritatea publică locală de a aduce în aria legalității a acestui edificiu, nu s-a soldat cu un rezultat. Edilul afirmă că această clădire va fi gestionată de direcția cultură. Aveți angajamentul meu personal și al întregului executiv că nu va fi schimbată destinația clădirii. Acolo poate fi un centru cultural al maestrului Doga, așa cum își dorește dumnealui. Apropo, această clădire a fost aleasă de Eugen Doga. După aprobarea proiectului, pașii următori ar fi: expertiza tehnică a acestei clădiri, într-o lună, două să lansăm procedura de licitare, dacă nu se va propune în bugetul de anul viitor”, a declarat edilul.

Primarul general menționează că a discutat subiectul, deși superficial, cu Ministerul Culturii, care s-a arătat deschis să ofere ajutor. Ceban spune că este foarte important ca maestru Doga să se bucure acum, în viață, de această clădire și acest centru dedicat lui.

„Toți care suntem aici, pe de o parte suntem martorii că lucrurile se pot întâmpla corect, iar pe altă parte avem ocazia să contribuim”, a precizat Ceban.

Menționăm că anul viitor maestru Eugen Doga împlinește 85 de ani de la naștere.