Din 15 octombrie, certificatul COVID-19 va putea fi descărcat online

Începând cu 15 octombrie 2021, cetățenii vor putea descărca online Certificatul COVID-19 care include: certificatul de vaccinare, certificatul de testare și certificatul de recuperare, de pe pagina: certificate-covid.gov.md.

Certificatul digital COVID-19 facilitează libera circulație la nivel național și internațional, în condiții de siguranță pe perioada pandemiei COVID-19. Documentul va putea fi descărcat gratuit și va fi disponibil în limbile română/engleză. Acesta reprezintă o dovadă oficială că persoana a fost vaccinată împotriva COVID-19, s-a testat și are un rezultat negativ sau a avut COVID-19 și s-a vindecat.

Totodată, la prezentarea Certificatului COVID, cetățenii vor trebui să demonstreze deținerea unui act de identitate, o copie sau o fotocopie în format digital a acestuia.

De altfel, Certificatul COVID eliberat pe teritoriul altui stat, în baza modelului țării emitente, trebuie să fie prezentat în limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă. Pentru certificatele emise în alte limbi decât cele menționate, acestea vor fi confirmate prin traducere autorizată în Republica Moldova, în limbile română sau rusă.