FMI explică de ce este împotriva reducerii vârstei de pensionare în Moldova

Reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional (FMI) în Republica Moldova, Rodgers Chawani, a explicat într-un interviu de ce este împotriva reducerii vârstei de pensionare în țara noastră.

“Dacă vom micșora vârsta de pensionare, vor apărea două probleme. Prima – scade numărul angajaților care achită contribuții în fondul de pensii. Doi – cresc cheltuielile din bugetul de stat pentru întreținerea pensionarilor. Acești doi factori vor avea consecințe grave. Atunci când vorbim despre micșorarea vârstei de pensionare, trebuie să găsim o soluție și pe plan economic, dar și pe plan social”, a declarat reprezentantul FMI pentru NewsMaker.

Amintim că recent premierul Natalia Gavrilița a declarat că în scurt timp va reveni la acest subiect, lăsând să se înțeleagă că vârsta de pensionare în Moldova va crește.