Ion Ceban explică cum se încearcă deposedarea Primăriei de 17 milioane de lei și cine stă în spatele acestei fraude

Primarul general Ion Ceban a venit cu mai multe explicații cu privire la delapidarea Primăriei Chișinău de 17 milioane de lei. Edilul spune că juriștii municipalității luptă din greu pentru a opri această fraudă.

„Vor 17 milioane din bugetul municipal prin scheme frauduloase. Anul acesta după mai multe apeluri făcute de mine, dar și juriștii primăriei care au lucrat la subiect, suntem impuși ASTĂZI să transferăm suma de 17,1 mln lei.

Primăria Municipiului Chișinău a depus cerere de revizuire prin care se solicita anularea hotărârilor de judecată anterioare, prin care Primăria a fost obligată să compenseze în mod solidar cu Întreprinderea Municipală „Direcția Construcții Capitale” suma de circa 17 milioane de lei cu titlu de prejudiciu/venit ratat al SA „Locuințe pentru toți”.

Cerere de revizuire depusă împotriva deciziilor, pe care le considerăm ilegale, a fost respinsă de către Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din data de 15 Iunie 2021”, a declarat Ceban.

Primarul afirmă că încheierea în cauză a fost contestată la Curtea Supremă de Justiție.

„Actualmente nicio informație privind examinarea recursului declarat la CSJ nu este. Urmează a fi reținut faptul că cererea de revizuire a fost examinată de același judecător, care a menținut hotărârea de încasarea a sumelor de bani menționate.

Pe scurt:

În anul 2011, în privința Companiei de construcții „Locuințe pentru toți” a fost intentat proces de insolvabilitate.

Peste 8 ani de la intentarea procesului de insolvabilitate, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, ulterior menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău s-a dispus încasarea in mod solidar de la Întreprinderea municipală „Directia construcții capitale” și Primăria municipiului Chișinău a sumei de cca 17 mln lei.

Revizuirea a fost depusă, după cum am aflat prin răspunsul Procuraturii, că factorii de decizie al companiei de construcție sunt învinuiți în comiterea actelor de excrocherie precum și pentru delapidarea averii străine.

Cu toate că urmărirea penală nu este finalizată și nu au fost stabilite toate circumstanțele instanțele anterioare au dispus încasarea a circa 17 milioane din contul Primăriei, fără a tine cont despre caracterul penal al acțiunilor factorilor de decizie a întreprinderii aflate în insolvabilitate”, a punctat Ceban.

Și acum pe ultima sută de metri de activitate a actualului Guvern se solicită achitarea acestei sume de bani din care în capitală ar putea fi realizate zeci de proiecte de infrastructură.

Primarul a venit cu un apel către Ministerul Finanțelor să stopeze această ilegalitate până la învestirea noului Guvern.

Fac apel către toată conducerea, Președinție, Parlament, Procuratura Generala, Serviciul de Informații și Securitate să oprească acest dezmăț, iar cazul să fie examinat de noua componență a guvernului”, a conchis acesta.