Maia Sandu a dat-o din nou în bară: a stat cu spatele la Drapelul de stat

Moment jenant la şedinţa de constituire a Parlamentului de legislatura a XI-a, în timpul onorării drapelului de stat şi a intonării imnului Republicii Moldova.

Șefa statului, Maia Sandu, care se afla în prezidiumul Legislativului, a stat cu spatele la Drapelul de Stat în timp ce restul participanților și Preşedintele şedinţei, socialistul Eduard Smirnov a stat cu fața la acesta.

Acțiunea a stârnit un val de reacții negative printre internauți care și-au amintit de faptul că, Maia Sandu a participat recent la cea de-a 17-ea ediție a Conferinței internaționale de la Batumi, unde aceasta a pus umărul la săvârșirea unei gafe diplomatice în Georgia.

Mai exact, în timpul semnării declarației finale a Conferinței de la Batumi, la masa la care erau așezați cei 3 șefi ai statelor, se regăseau și câte un steag al fiecărui stat, semnatar al declarației. Steagul Republicii Moldova, la fel ca și Stema de Stat de pe acel steguleț se aflau într-o poziție incorectă, acvila naturală ce poartă în cioc o cruce de aur fiind întoarsă cu tălpile în sus.

Amintim că, Parlamentul de legislatura a XI-a a fost legal constituit. Astăzi, a avut loc ședința de constituire a Legislativului, la care și-au înregistrat prezența 91 din 101 de deputați aleși.

Totodată, deputații au luat o pauză în ședință până joi, 29 iulie.

Alegerile parlamentare anticipate au avut loc pe 11 iulie 2021, în urma cărora au fost aleși 63 de deputați din partea Partidului Politic ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, 32 de deputați – din partea Blocului Electoral al  Comuniștilor și Socialiștilor și 6 deputați – din partea Partidului Politic ”Șor”.