Liderul PCRM: Curtea Constituțională are doar cinci membri, în loc de șase. Cine va aprecia rezultatele scrutinului?

privesc.eu

Președintele PCRM, Vladimir Voronin, susține că din cauza componenței incomplete a Curții Constituționale în prezent apar mai multe întrebări legate de legalitatea validării rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie.

O întrebare practică. Duminică vor avea loc alegerile. Conform Constituției și Legii cu privire la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să fie compusă din șase membri. Astăzi avem doar cinci. La ședință pot participa patru, dacă nu pot participa toți șase, dar deciziile se iau numai în cazul când componența Curții este completă, din șase persoane. Noi avem doar cinci. Cine va aprecia rezultatele alegerilor parlamentare? În ce mod o să fie, în mod constituțional sau neconstituțional?”, a întrebat Voronin.

Amintim, mandatul un judecător la Curtea Constituțională a rămas vacant, după ce în ianuarie un magistrat a decedat. La 15 iunie, Consiliului Superior al Magistraturii, care trebuia să desemneze un nou judecător, a anulat concursul pentru funcția vacantă, spunând că niciun candidat din cei 16 nu a întrunit condițiile necesare.