Accident grav în județul Cluj: Trei morți, printre care un copil. Victimele sunt din R. Moldova

Un accident groaznic s-a produs în România, după ce un autoturism s-a tamponat frontal cu un TIR. Trei persoane au decedat în urma impactului.

„O autospecială, două echipaje SMURD, un echipaj SAJ şi un elicopter SMURD au fost alertate ca urmare a unui grav accident rutier produs pe DN1/E60 între localităţile Huedin şi Brăişor. Pompierii au găsit la faţa locului două persoane adulte încarcerate, care prezentau traumatisme incompatibile cu viaţa.

În afara autoturismului erau doi copii, dintre care o fetiţă de 6 ani prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa, fără posibilitatea de aplicare a manevrelor de resuscitare. Un băiat de 10 ani, stabil hemodinamic, a fost consultat la faţa locului şi a fost transportat la spital de către un echipaj SAJ”, informează ISU Cluj.

Potrivit IPJ Cluj, autoturismul care se deplasa în direcția Cluj-Napoca ar fi intrat în coliziune cu un camion care circula pe sensul opus.

Ulterior s-a stabilit că autoturismul era condus de un bărbat de 29 de ani. În interior se aflau alți trei pasageri, o femeie de 30 de ani și doi minori de 6 ani, respectiv 10 ani. Persoanele din autoturism erau din Republica Moldova, notează turdanews.net.

Minorul de 10 ani a fost transportat la o unitate medicală.

Conducătorul ansamblului de vehicule este un bărbat în vârstă de 46 de ani, din orașul Aleșd, județul Bihor, a precizat IPJ Cluj.

Conform cercetărilor preliminare, autoturismul ar fi pătruns pe contrasens.

WhatsApp Image 2021 06 23 at 19.19.38