Ceban: Chiar sunt curios cum va veni executorul judecătoresc să scoată banca cu sculptura „Veronica Micle” din parc. E jenant!

Primarul general Ion Ceban se arată indignat de criticile aduse față de sculptura „Veronica Micle”, instalată în scuarul „Mihai Eminescu”. Edilul și-a dat retoric întrebarea unde erau criticii atunci când pe bustul lui Eminescu erau atârnate suvenire spre vânzare?

„Întrebarea mea este: Iată când pe monumentul Mihai Eminescu erau unele chiciuri atârnate pentru a se vinde, Nu vedea nimeni? De ce nu ați făcut ordine atunci?

Avem zeci de monumente istorice în paragină, de care nimeni nu-și bate capul, iar noi nu prea avem posibilitatea de a interveni și să le reparăm. Este situația spre exemplu a Arcului de Triumf, care se demolează, dar și alte instituții. Dar cineva s-a legat de un eveniment care timp de 2 ani am realizat zeci de astfel de lucrări.

Haideți să ne aducem aminte anterior de micul prinț, cea mai mică statuie de la Valea Morilor, Statuia de la Valea morilor, cea de pe pietonală? Ziceam și data trecută că unii tare se vor strădui concertat să acționeze împotriva mea. Iată am fost dați în judecată și chiar sunt curios cum va veni executorul judecătoresc să scoată banca cu Veronica Micle din parc”, declară Ceban.

Primarul afirmă că e jenantă situația. „Toți vorbesc de operele lui Mihai Eminescu cu Veronica Micle învățate în școli, iar în ultima săptămână unii tare s-au dat în spectacol criticând această situație. Iată au fost criticate și trotuarele și parcurile și tot ce am făcut până acum, iată eu vreau să întreb lumea, e mai bine să nu facem nimic? Se creează impresia că nu vor nimic unii oameni pentru oraș, doar că face primarul Ion Ceban. Voi lucra, indiferent de critici”, a conchis Ceban.