Igor Dodon i-a felicitat pe creștinii ortodocși cu ocazia sărbătorii Sfintei Treimi

Astăzi, la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paşti, creştinii ortodocşi prăznuiesc Sfînta Treime, Cincizecimea, cunoscută în popor ca Duminica Mare. Cu prilejul acestei sărbători, președintele PSRM, Igor Dodon, a transmis felicitări tuturor cetățenilor și în special, locuitorilor satelor și orașelor care marchează astăzi hramul localității.

“Această sărbătoare este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti și marchează Pogorîrea Sfîntului Duh peste Apostoli și ziua cînd a fost alcătuită prima comunitate creştină, nucleul Bisericii de mai tîrziu.

Conform tradițiilor, credincioșii aduc în biserici și în case, crengi de tei și de nuc care simbolizează limbile de foc ce s-au pogorât peste Apostoli”, a scris Dodon pe rețelele de socializare.