O nouă secție de terapie intensivă, inaugurată astăzi la Spitalul „Sfânta Treime” din capitală

O nouă secție de terapie intensivă a fost inaugurată astăzi la Spitalul „Sfânta Treime” din capitală. Potrivit primarului general Ion Ceban, din bugetul municipal au fost alocate mijloace financiare în valoare de circa 6 mil. lei, bani care au fost investiți pentru infrastructura ATI.

„Este o instituție medicală pe care personal o cunosc un pic de mic copil, tatăl meu a activat în această secție. Vreau să mulțumesc medicilor pentru efortul și devotamentul lor. În această situație, când a fost foarte greu, am identificat aceste surse financiare. Astăzi trebuie să înțelegem că în incinta Spitalului Sfânta Treime, secția de Terapie Intensivă este cea mai mare din țară și probabil una dintre cele mai bine dotate. Avem astăzi la necesitate posibilitatea de a desfășura 68 de paturi, acum avem 14 la moment.

Rămâne încă o dată să confirmăm că medicii sunt eroii zilelor noastre și statul trebuie să revadă politicele sale față de suportul medicilor. Această categorie este forte căutată și peste hotarele țării, atât specialiștii pe care îi avem cât și cei de pe băncile universității”, a declarat Ceban.

Edilul afirmă că noua secție este dotată cu echipamente şi dispozitive medicale de ultima generație (ventilatoare, mașini de anestezie, monitoare, rețea centralizată de oxigen, paturi multifuncționale etc.), achiziționate și cu surse financiare oferite de MSMPS şi Banca Mondială.

Lucrările de reparație în secţia de terapie intensivă şi reanimare au fost inițiate de Primaria mun. Chisinau în decembrie 2020.