Partidul Socialiștilor condamnă acțiunile ilegale de intimidare a familiei șefului organizației teritoriale Căușeni

PSRM condamnă acțiunile ilegale de intimidare a familiei lui Oleg Cuciuc, șef al organizației teritoriale Căușeni. Despre aceasta formațiunea a anunțat într-un comunicat de presă.

„Distrugerea automobilului și amenințările la adresa soției și a copiilor depășesc orice limite ale normalului și reprezintă infracțiuni, care trebuie să fie pedepsite conform legii.

Știm că în spatele acestor acțiuni huliganice, la fel ca și în cazul atacului asupra sediului PSRM din Căușeni, stau așa-numiți “oameni buni” cu dosare penale, de pe lista PAS. Oamenii buni nu comit infracțiuni, nu amenință familie și nu blestemă copiii. Sunt acțiuni josnice, care scot la suprafață caracterul mârșav al celor care se declară “oameni buni” doar pentru сă ajung să candideze pe lista PAS.

Sperăm că oamenii legii vor identifica și îi vor trage la răspundere atât pe cei care au executat aceste ilegalități, cât și pe comanditarul acestora, care-și dorește imunitate de deputat pentru a scăpa de pedeapsa penală.

Cerem repetat tuturor concurenților electorali să dea dovadă de corectitudine și să desfășoare o campanie onestă, civilizată. Lupta trebuie să fie între programele noastre, o luptă a ofertelor și nu cu blesteme și deteriorarea proprietății”, se arată în comunicatul PSRM.