Maia Sandu se dezice de propriile promisiuni: le-a spus locuitorilor din Edineț că NU ea majorează pensiile | VIDEO

Situație jenantă pentru Maia Sandu. La Edineț, acolo unde președintele a avut o întrevedere cu cetățenii, o tânără i-a adresat mai multe întrebări, la care șefa statului nu a putut să răspundă.

Maia Sandu a fost întrebată de ce cochetează cu primarul de Bălți, Renato Usatîi, pe care anterior l-a numit bandit și criminal și a jurat că niciodată nu va discuta cu acesta.

Totodată, președintele Sandu a fost rugată să răspundă când va majora pensiile.

Șefa statului nu a putut să dea nici un răspuns concret. Mai mult, deși în campania electorală a promis că va majora pensiile, dacă va deveni președinte, acum aceasta spune că nu este de competența ei să o facă.

Amintim că la Edineț Maia Sandu a fost întâmpinată cu proteste. Cetățenii scandau “Trădătoare!”, „Jos!”.