PAS a cheltuit pe Facebook 500 euro în 2 zile, pentru a convinge cetățenii să le dea bani

Partidul PAS cheltuie zilnic sute de euro pentru a sponsoriza pe Facebook mesajul prin care le cere cetățenilor să le doneze bani.

În data de 10 și 11 mai, anunțul PAS “Donează! Vom câștiga împreună aceste alegeri!” a fost sponsorizat pe pagina de Facebook a formațiunii de cinci ori. De fiecare dată, PAS a cheltuit, oficial, 100 de euro pentru reclamă, adică cel puțin 500 de euro în două zile.

În data de 9 mai, PAS a mai cheltuit încă 100 de euro pentru a face publicitate la felicitarea formațiunii cu ocazia Zilei Europei.

Astfel de mesaje au fost sponsorizate în aceleași zile și pe paginile liderilor PAS, iar pentru fiecare reclamă în parte s-a cheltuit cel puțin 100 de euro.