Dodon: Republica Moldova trebuie să rămână parte a lumii ortodoxe

Republica Moldova trebuie să rămână parte a lumii ortodoxe, este inadmisibilă impunerea în țara noastră a unor așa-zise valori străine și false, care distrug conceptele tradiționale despre moralitate și etică. Despre aceasta a discutat președintele PSRM, Igor Dodon, cu Episcopul de Bălți și Fălești, Markel.

Aflat într-o vizită la Bălți, Igor Dodon a discutat cu Markel despre provocările cu care se confruntă Moldova și Biserica Ortodoxă și i-a exprimat părintelui recunoștință pentru activitatea sa întru binele Bisericii și a societății moldovenești, pentru poziția sa statalistă, patriotică și consecventă.
Igor Dodon a susținut opinia expusă de Markel că Moldova trebuie să păstreze cele mai strânse legături spirituale și politice cu partenerul strategic Federația Rusă.

Totodată, președintele PSRM și-a expus îngrijorarea cu privire la tendința de dezbinare a Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova cauzată de mișcările expansioniste ale Mitropoliei Basarabiei de pe teritoriul țării noastre, finanțată direct din bugetul României.

Igor Dodon a reiterat faptul că mereu a apărat și va continua să apere Biserica Ortodoxă din Moldova.