Ceban, către pretori: Timp de un an am tot dat bonusuri, acum le voi lua înapoi de la cei care nu fac față

Noul pretor interimar al sectorului Botanica a fost prezentat întregii echipe de la Primăria Chișinău, dar și subdiviziunilor acesteia.

Ion Ceban spune că Diana Guba deja a făcut o inspecție în tot sectorul pentru a depista cele mai mari probleme ce nu au fost soluționate.

„Atenționez odată în plus conducătorii tuturor subdiviziunilor și instituțiilor, pretorii, fiecare este responsabil de locul unde conduce. Nu uităm că omul sfințește locul, iată aici se potrivește. Cei care nu-și fac treaba ne vom lua rămas bun, timp de un an am tot dat bonusuri, acum le voi lua înapoi de la cei care nu fac față”, 
a declarat Ion Ceban. 

Primarul a mai punctat că toți responsabilii din primărie, începând cu viceprimarii și terminând cu șefii de direcții, să prezinte raportele de activitate din ultimul an de zile. Această solicitare vine în contextul în care curând se împlinește un an de când primarul Ion Ceban este în funcție.

„Pe lângă raportul meu care îl voi prezenta public, cel mai probabil în data de 11 noiembrie, la fel toate rapoartele dvs vor fi la fel făcute public, astfel ca oamenii să cunoască, ce am făcut, ce am realizat și care au fost proiectele de dezvoltare a orașului. A fost un an deloc ușor în care am avut diverse crize, dar în care cred că am reușit să realizăm multe obiective”,
 a conchis Ceban.