Primarul Capitalei vine cu precizări privind desfășurarea lecțiilor în școli

Primarul general Ion Ceban a venit cu mai multe precizări privind desfășurarea lecțiilor în școlile din capitală. Astfel, va fi relansat procesul educațional în cadrul tuturor instituțiilor de învățământ, începând cu data de 01 septembrie, în cazul corespunderii condițiilor de desfășurare a activității instituției, în contextul epidemiologic de Covid-19.

Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău a aprobat instrucţiunile privind măsurile de protecție ce trebuie aplicate pentru organizarea activității instituțiilor de învățământ din capitală.

Astfel se recomandă respectarea distanței de cel puțin 1,5 metri față de colegii din clasă, profesori și alte persoane, în ograda școlii, la intrarea în școală, pe coridoare sau la blocul sanitar. 

Aşezarea zilnică în aceeași bancă din clasă. Respectarea graficului de venire şi plecare de la şcoală, conform intervalelor de timp stabilite, evitând aglomerația, inclusiv în timpul verificării temperaturii corpului, dimineața. Spălarea pe mâini cu apă și săpun sau folosirea dezinfectanţilor”, scrie Ceban într-o postare. 

În același timp, se mai recomandă: interzicerea folosirii în comun a rechizitelor școlare, telefoanelor mobile, paharelor sau a altor lucruri, ce aparțin colegilor de clasă. Afişarea în instituţiile de învăţământ a posterelor informative privind regulile de igienă și protecție împotriva Covid – 19. Purtarea măştii de protecţie în situaţia când nu poate fi respectată distanța fizică sau la indicația medicului.

De asemenea, se va interzice efectuarea experimentelor în laboratoare, la lecțiile de chimie, fizică sau biologie, iar lecțiile de educația fizică se vor face afară. 

Elevii care vor frecventa școlile din municipiul Chișinău și persoanele care îi vor însoți, vor fi informaţi permanent de către conducerea instituției și profesori, despre necesitatea respectării normelor sanitare şi evitarea locurilor aglomerate, pentru a preveni răspândirea infecției Covid-19.

Dragi elevi, părinţi şi cadre didactice, cu siguranţă anul de studii 2020-2021 va fi unul diferit. 

În acest context îndemn pe toată lumea să dea dovadă de maximă responsabilitate, grijă şi solidaritate. Doar împreună vom reuşi să depăşim această situaţie complicată.

Sănătatea noastră și a celor din jur este o prioritate”, a punctat edilul.