Numărul de cazuri de COVID-19 este în creștere în toată Europa și e legată de relaxare, spune șeful ANSP


Numărul cazurilor de COVID-19 a înregistrat o creștere în ultimele săptămâni nu doar în Republica Moldova, ci în toată Europa. Acest lucru se explică prin faptul că au fost scoase restricțiile. Șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică Nicolae Furtună a explicat în cadrul unei conferințe situația epidemiologică din țară și din regiune.


„Mai multe state din regiune au înregistrat stagnare, cu descreștere ulterioară, ca la ziua de azi, mă refer la regiunea europeană, să înregistreze o creștere. Creșterea este înregistrată pe fondalul neînțelegerii ce înseamnă măsuri de relaxare. Relaxarea presupune acomodarea în concubinaj cu COVID-ul, lucru pe care l-am ignorant, neglijat. Suedia, de exemplu, înregistrează o curbă, aproape 100 la 100 similară cu cea din Moldova. Armenia, la populația de 2,9 mln, are aproape zilnic câte 600 de cazuri”, a declarat Nicolae Furtună.


Potrivit lui Furtună, la noi în țară peste 60 la sută din cazuri sunt înregistrate în șase teritorii administrative. Raportând la 100 de mii populație, pe primul loc este Soroca, pe locul doi e municipiul Bălți, urmat de UTA Găgăuzia. Totodată, cea mai mare creștere este înregistrată în teritoriile, unde anterior erau puține cazuri de COVID-19.
Până astăzi, în țara noastră au fost înregistrate apropare 11 mii de cazuri de coronavirus de tip nou. Aproape 60 la sută din cei infectați deja au fost tratați.