Ședință cu șefii asociațiilor de business. Dodon: Am discutat cele mai actuale probleme provocate de criza de pandemie

Președintele țării, Igor Dodon, a convocat o ședință cu conducătorii asociațiilor de business care reprezintă diferite ramuri ale economiei naționale.

Participanții au făcut un schimb de păreri despre cele mai actuale probleme, cauzate de restricționarea forțată a activității economice, provocate de criza de pandemie.

„Am reiterat faptul că Guvernul și Președinția au anunțat un șir de inițiative orientate spre ieșirea graduală din situația de criză, conștientizînd faptul că e imposibil să prelungim la nesfîrșit acțiunea regimului stării de urgență, care expiră la 15 mai. Am precizat că deciziile respective ar putea fi luate vineri, 24 aprilie, la întrevederea dintre Președinte și Premier. Totodată, conducerea de vîrf a țării este dispusă să continue dialogul cu reprezentanții fiecărui sector în parte pe parcursul următoarelor două săptămâni”, a anunțat președintele.