C
Umiditate:
Vânt: km/h
Presiunea:

Un bărbat din Ialoveni, reținut pentru că a șantajat o cetățeancă a Germaniei (VIDEO | AUDIO)

Un bărbat de 43 de ani, originar din raionul Ialoveni, a fost reținut de ofițerii de investigații și procurori, fiind suspectat de șantaj. 

O cetățeană a Germaniei, de 38 de ani, s-a plâns la poliție că este șantajată de către un bărbat, pe care l-a cunoscut prin intermediul rețelelor sociale. Femeia a declarat că au început să comunice din februarie 2019, iar după ce bănuitul a obținut încrederea femeii a convins-o să-i transmită imagini personale cu caracter intim.

Ulterior, suspectul a început s-o șantajeze,  amenințând-o că va posta pozele pe rețelele de socializare. În schimb, cerea 600 de euro.

Lla data de 4 martie, victima i-a transmis suspectului o parte din banii ceruți, prin intermediul unui transfer bancar.

În urma investigațiilor efectuate de către ofițerii Direcției Combaterea Crimelor Grave a Inspectoratului Național de Investigații, ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale,  s-a constatat că suspectul a creat un profil cu identitate falsă pe una din rețelele sociale, obținea încrederea mai multor femei - cetățence ale altor state și prin diverse metode le determina să-i transmită imagini personale cu caracter intim, iar mai apoi le șantaja.

În data de 12 martie 2019, cu sprijinul ofițerilor BPDS „Fulger”, bărbatul a fost reținut în mun. Chișinău. Asupra suspectului a fost depistat telefonul mobil care era utilizat în scopul gestionării profilului virtual creat. La fel, au fost depistate și mijloace bănești obținute în urma comiterii infracțiunii.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 ore, iar în cadrul audierilor, acesta  și-a recunoscut vina integral.

În caz de condamnare, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 7 ani.

La moment, investigațiile pe caz continuă, pentru stabilirea tuturor victimelor sau eventualele  victime ale acțiunilor suspectului.

Acesta anterior a fost condamnat pentru comiterea mai multor tâlhării și jafuri, fiind eliberat din locurile de detenție în anul 2017, unde a petrecut 23 de ani.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.