Chişinău
-4C
Cer acoperit
Umiditate: 74%
Vânt: 20km/h North
Presiunea: 1037

Procuratura vine cu precizări: Eliberarea ostaticilor moldoveni a fost zădărnicită de personaje care urmăreau interes material sau avantaje

sursa foto: procuratura.md

Procuratura Generală vine cu precizări pe marginea celor doi moldoveni luați ostatici în Afganistan și „eliberați” de către președintele Igor Dodon. Într-un comunicat de presă, Procuratura menționează că „unele informaţii vehiculate în spaţiul public zilele acestea de anumite persoane sunt total iresponsabile, riscă să pună în pericol viaţa persoanelor ţinute ostatice, dar şi să compromită operaţiunile speciale, aflate în desfăşurare”. 

În comunicat, Procuratura Generală precizează că autorităţile din mai multe instituţii din Republica Moldova întreprind de mai mult timp acţiuni pentru eliberarea celor doi moldoveni, ţinuţi ostatici în Afganistan. Pe acest caz a fost deschis şi un dosar penal, materialele acestuia fiind secretizate, iar cercul de persoane implicate - strict limitat.

„La această etapă putem doar menţiona că, au fost întreprinse activităţi fără precedent pentru organele de drept din Republica Moldova, unele din ele cu risc major. Pe întreaga perioadă a anchetei s-a ţinut cont şi de consultanţa colegilor din alte state cu practici avansate pentru astfel de situaţii.

Tot la această etapă putem menţiona că, am constatat în cadrul măsurilor întreprinse mai multe încercări de aşa-numită implicare în eliberarea ostaticilor a diferitor personaje, care de fiecare dată zădărniceau activitatea organelor de stat competente şi tergiversa procesul de eliberare a victimelor. Aceste implicări erau motivate fie de interes material, fie de a obţine alte avantaje”, se spune în comunicatul instituției.

Totodată, PG menționează că unele informaţii vehiculate în spaţiul public zilele acestea de anumite persoane sunt total iresponsabile, riscă să pună în pericol viaţa persoanelor ţinute ostatice, dar şi să compromită operaţiunile speciale, aflate în desfăşurare, având în vedere faptul că cele două persoane încă nu sunt în custodia autorităţilor Republicii Moldova şi în deplină siguranţă (n.r. cei doi se află acum la Moscova).

„Este un caz care priveşte vieţile unor concetăţeni şi orice fel de abordare inadecvată ar putea produce daune majore operaţiunilor aflate în desfăşurare. Atragem, de asemenea, atenţia persoanelor care vehiculează informaţii de natură să pună în pericol viaţa ostaticilor, asupra consecinţelor legale pe care le pot purta în cazul în care prin acţiunile lor vor genera o turnură negativă în acest caz.

Cu astfel de cazuri privind luarea de ostatici s-au confruntat multe ţări din lume, rezolvarea acestor situaţii a fost întotdeauna extrem de complexă şi dificilă, uneori a durat ani de zile şi a necesitat implicarea unor resurse instituţionale importante, dar şi o mare discreţie. Autorităţile moldoveneşti au manifestat şi vor manifesta maximă preocupare pentru rezolvarea în cele mai bune condiţii a cazului cetăţenilor moldoveni deţinuţi ca ostatici în Afganistan, punând pe primul plan grija ca vieţile lor să nu fie periclitate nici un moment”. 

Amintim că, cei doi moldoveni au fost capturați de talibanii din Afganistan în 2015, după ce elicopterul acestora a fost doborât. La bord se aflau 18 soldați afgani și trei membri ai echipajului, cetățeni ai Republicii Moldova. În urma unei aterizări forțate, patru persoane au decedat, printre care și căpitanul echipajului, Oleg Groza. În viață au rămas Lionel Buruiană și Mihail Crihan, care au fost luați ostatici.

Ieri, șeful statului Igor Dodon a anunțat că i-a eliberat pe cetățenii noștri, cu suportul Federației Ruse, și că aceștia au fost internați într-un centru medical din Moscova. Ei vor fi aduși în Moldova după ce vor obține acordul medicilor.

După acest anunț, Igor Dodon a fost acuzat că a tergiversat intenționat eliberarea membrilor echipajului cu patru luni sau chiar jumătate de an. Acesta mai este învinuit că a blocat procesul pentru ca „să se folosească de viețile acestora” în campania electorală.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.