Chişinău
-4C
Cer acoperit
Umiditate: 74%
Vânt: 20km/h North
Presiunea: 1037

Mai mulți producători agricoli, duși de nas de doi indivizi: i-au înșelat de peste 7 milioane de lei

sursa foto: politia.md

Două persoane cu vârsta de 26 și respectiv 29 ani, sunt cercetate penal pentru comiterea infracțiunii de escrocherie. Acțiunile ilegale ale suspecților au fost documentate din octombrie 2018 până în ianuarie 2019. 

Indivizii desfășurau „activitatea” prin intermediul a câtorva întreprinderi fondate de ei, și anume: SRL ”Cereale-LVN”, SRL ”LIG-SI AGRO”, SRL ”PLATINUM AGROTRANS”. Mai exact, au indus în eroare zeci de producători agricoli autohtoni, determinîndu-i să încheie mai multe contracte de vânzare-cumpărare a cerealelor, fără a avea intenția de a-și respecta obligațiile asumate.

În urma acțiunilor infracționale, suspecții au însușit diverse produse agricole (rapiță, floarea soarelui și grîu furajer), pe care ulterior le-au comercializat, cauzînd victimelor daune materiale în sumă totală de peste 7 milioane lei.

În cadrul cauzei penale s-a stabilit că învinuiții, intrând în posesia produselor cerealiere, au identificat mai mulți cumpărători, cărora, într-o perioadă scurtă de timp, le-au vândut produsele agricole, încasând mijloace financiare.

Sumele obținute din revânzări le-au folosit în interes personal, procurând tehnică agricolă, autoturisme de lux, iar o parte din mijloacele financiare a fost investită în construcția unor edificii sau transferată pe conturile bancare ale întreprinderilor înregistrate pe numele persoanelor interpuse.

Cei doi au fost reţinuţi și ulterior, la demersul procurorilor, arestați preventiv pe un termen de 30 zile. Dacă li se va demonstra vinovăția, riscă închisoare de la 8 la 15 ani.

Persoanele prejudiciate prin activitățile infracționale ale suspecților sunt îndemnate să se adreseze Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 73) sau Direcției generale urmărire penală a IGP (mun. Chișinău, str. Columna, 130).

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.