C
Umiditate:
Vânt: km/h
Presiunea:

Ajutor de sărbători pentru încă 61 de mii de beneficiari. Banii sunt deja disponibili la poștă și pe carduri

sursa foto: today.md

Începând cu luna ianuarie, circa 61 de mii de beneficiari de alocaţii sociale pot solicita suportul unic în mărime de 600 de lei. Este vorba despre persoanele cu dizabilităţi, inclusiv persoanele cu dizabilităţi din copilărie; persoanele cu vârstă de pensionare fără stagiu de muncă; familiile care şi-au pierdut întreţinătorul.

Suportul unic a fost transferat la instituţiile bancare şi, respectiv, pe conturile de card ale beneficiarilor, iar sumele transferate Î.S.  “Poşta Moldovei” sunt achitate la orice oficiu poştal, indiferent de domiciliu.

Casa Naţională de Asigurări Sociale precizează că “Poşta Moldovei” a organizat procesul de achitare a prestaţiilor sociale la domiciliu persoanelor, starea sănătăţii cărora nu le permite să le primească personal la oficiile poştale.

În cazul în care persoana, din anumite motive, n-a primit suportul unic în mărime de 600 de lei până la sfârşitul acestei luni, ea poate ridica banii pe parcursul anului 2019.

În luna decembrie a anului trecut circa 520 mii de beneficiari de toate tipurile de pensii, cuantumul cărora nu depăşeşte 2000 de lei, au primit deja suportul unic în mărime de 600 de lei. De această sumă banească au avut parte beneficiarii de pensii pentru limită de vârstă, de dizabilitate, de urmaş, pentru vechime în muncă, unor categorii de angajaţi din aviaţia civilă, participanţilor la lichidarea avariei de la Cernobâl, militarilor în termen şi membrilor lor de familie, unor angajaţi din domeniul culturii, de pensii anticipate pentru limită de vârstă şi alte categorii de pensii. Inţiativa de acordare a ajutoarelor a venit din partea președintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.