Chişinău
1C
Zăpadă
Umiditate: 93%
Vânt: 20km/h West
Presiunea: 1016

Un nou caz de trafic de copii în Capitală. Doi tineri au găsit metoda de a achita chiria și datoriile

Doi tineri de 22 şi respectiv 24 ani, originari din raioanele Călăraşi şi Fălești, au fost reţinuţi la 29 noiembrie 2018, fiind cercetați penal pentru trafic de copii.

În perioada anului 2018, suspecţii, folosindu-se de situaţia de vulnerabilitate a victimelor, au recrutat două tinere de 15 şi 16 ani, domiciliate în raioanele Soroca şi Făleşti, pe care le-au adăpostit într-un apartament din mun. Chișinău.

Tinerele locuiau în apartamentul închiriat împreună cu suspecţii şi erau îndemnate să presteze servicii sexuale.

Clienții erau găsiți ca rezultat al plasării de către învinuiți a anunțurilor pe unul din site-urile de publicitate. De asemenea, făptuitorii acordau ”protecție” victimelor, intervenind în situațiile de conflict care se iscau cu clienții.

Pentru serviciile sexuale prestate, victimele primeau cîte 600 de lei de la fiecare client. Din aceste sume, era achitată chiria apartamentului, dar și datoriile traficanților față de persoane terțe.

În cadrul cauzei penale inițiate, victimelor le-a fost acordată asistența psihologică și juridică necesară.

Unul dintre învinuiți colaborează cu organul de urmărire penală, indicînd și la alte locații din capitală în care se desfășurau activități criminale similare.

În prezent, investigațiile pe caz continuă, în scopul identificării altor potențiale victime, dar și a tuturor persoanelor implicate în traficarea persoanelor.

În caz de condamnare, învinuiți riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 10 la 15 ani.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.