Chişinău
15C
Cer senin
Umiditate: 94%
Vânt: 20km/h WNW
Presiunea: 1013

Un bărbat din Hârtop șantajat pentru o datorie inexistentă de 1500 de euro | VIDEO

Doi bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 22 și respectiv 29 de ani, domiciliaţi în municipiul Chișinău, membrii unui grup criminal, au fost reținuți la 9 iulie curent, fiind suspectați de șantaj.

Bărbații au fost reținuți în urma investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției combaterea crimei organizate a Inspectoratului Național de Investigații, Direcției generale urmărire penală şi procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.

Astfel, la 15 iunie 2018, bănuiții, aflându-se în satul Hârtop, raionul Cimişlia, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, sub un pretext inventat precum că victima le este dator cu o anumită sumă de bani, aplicând violența fizică în privința acestuia, au cerut transmiterea de la victimă a sumei de 1500 euro, după care l-au impus să scrie o recipisă prin care victima se obliga să transmită suma de bani.

Ca urmare a măsurilor petrecute, la 9 iulie curent, făptuitorii au fost reținuți în flagrant delict, în momentul primirii de la victimă o parte din suma de bani extorcată.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost depistate și ridicate mijloacele tehnice de comunicare, 500 euro primiţi de la victimă sub controlul poliţiștilor și recepisa scrisă de către victimă, prin care se obliga să restituie suma de 1500 euro  .

Suspecții au fost reținuți pe un termen de 72 de ore, dacă li se vor demonstra vinovăția, aceștea riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.