Chişinău
2C
Cer acoperit
Umiditate: 93%
Vânt: 7km/h NE
Presiunea: 1023

Accident la Râșcani cu implicarea a doi polițiști: ambii erau în stare de ebrietate. O tânără a murit pe loc

sursa foto: agora.md

O tânără a decedat, iar alte trei persoane au fost internate în spital, după ce automobilul în care se aflau s-a tamponat cu un camion. Accidentul a avut loc în noaptea de 10 iulie 2018, în satul Recea, spre direcţia orașului Râşcani.

La fața locului, polițiștii Inspectoratului de Poliție Râșcani, au stabilit că automobilul de model BMW, în care se deplasau victimele, era condus de către un tânăr de 22 de ani, locuitor al satului Recea. Acesta a ieșit pe contrasens pentru a depăși un mijloc de transport, moment în care s-a tamponat cu un camion, condus de un bărbat de 47 de ani.

În automobilul de model BMW se aflau trei pasageri, două femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani. În urma impactului una dintre tinere a decedat la fața locului, ceilalți pasageri şi şoferul s-au ales cu leziuni şi au fost transportați la Spitalul raional din Râșcani.

Ca urmare a verificărilor s-a constatat că şoferul BMW-ului, precum și bărbatul care se afla în același mijloc de transport în calitate de pasager, sunt angajați ai poliției.

Oamenii legii au stabilit că în momentul accidentului, conform rezultatelor preliminate, aceștia se aflau în stare de ebrietate.

Polițistul care se afla la volanul automobilului va fi reținut și cercetat penal.



Alte circumstanțe se stabilesc.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.