Chişinău
22C
Cer parţial noros
Umiditate: 69%
Vânt: 6km/h SSW
Presiunea: 1011

Mercenari cu acte în regulă și provocatori profesioniști, organizatori ai protestului automobiliștilor

O întreagă „echipă de mercenari” pro-ruși încearcă să preia inițiativa protestelor organizate de automobiliști. În ciuda faptului că ANRE-ul a anulat decizia de majorare a prețurilor la carburanți, un nou protest va fi organizat la Chișinău. Nemulțumirile față de majorarea prețurilor sunt un fenomen normal, în această perioadă proteste similare fiind organizate și în multe țări din UE, precum Cehia sau Germania. În Republica Moldova însă, se pare că nu există acțiune de protest care să nu fie politizată sau preluată de tot felul de personaje dubioase.

Printre cei mai activi protestatari observăm persoane dubioase implicate în trecut în situații de scandal, suspectați de legături cu serviciile secrete rusești. Dacă ar fi să enumerăm pe cei mai activi protestatari, printre aceștia s-ar afla Aurel Bucureanu, Sergiu Ungureanu și Valeriu Chirca. Toți acești trei protestatari sunt declarați pro-ruși deschiși și prin acțiunile lor încearcă să promoveze ideologiile rusești.

Valeriu Chirca, poate cel mai cunoscut dintre protestatari. Acesta este în trecut un activ protestatar și susținător al Platformei Demnitate și Adevăr, dar cunoscut a devenit datorită unei investigații realizate de portalul RISE. În investigația cu pricina, Valeriu Chirca a fost condamnat la 5 ani cu suspendare pentru că ducea marfă militarilor din Estul Ucrainei. Există mai multe poze în care apare Valeriu Chirca în uniformă militare la o bază militară asemănătoare celor din Ucraina de Est.

Sergiu Ungureanu, un al doilea protestatar activ, acesta este cunoscut ca fiind unul din liderii Asociației „Sfânta Maica Matrona”. O organizație extremistă cu tentă religioasă care a devenit cunoscută în 2007 când a împroșcat cu ouă în clădirea ziarului Timpul dar și la data de 13 decembrie 2009 când mai mulți activiști a acestei asociații, înarmați cu cruci au protestat împotriva simbolului evreiesc instalat cu prilejul sărbătorii Hanuca. După ce au scandat lozinci antievreieşti, ei au smuls menora şi au înfipt în locul acesteia o cruce din lemn, conform Unimedia.

Personal, Sergiu Ungureanu a devenit cunoscut datorită viziunilor sale extremiste și a amenințărilor sale la adresa activistului civic Oleg Brega căruia i-a spus să nu se sperie dacă se va trezi într-o zi cu o piatră în cap.

Cel de-al treilea protestatar pe care îl putem enumera în această listă este Aurel Bucureanu. Acesta este unul din activiștii ONG-ului „Vreau să trăiesc în Moldova”, organizație extremistă pro-rusă condusă de Alexei Kocikin, care în mai multe rânduri a recunoscut apartenența sa la etnia rusă. Aceeași organizație a organizat la data de 1 decembrie 2015 un protest la ambasada României, transmite deschide.md. Aurel Bucureanu este domiciliat în orașul Tiraspol și este o persoană destul de activă în segmentul de internet al vorbitorilor de limbă rusă din Republica Moldova.

Bucureanu și Kochkin, care la fel este activ în protestele împotriva majorării prețurilor la carburanți au fost unii din cei care au încercat să rupă cordoanele de polițiști în cadrul protestelor din data de 20 ianuarie 2016. Aurel Bucureanu a fost cel care l-a scos pe liderul liberalilor Mihai Ghimpu din mijlocul mulțimii furioase în aceeași zi.

Este o coincidență sau poate nu, dar toate aceste persoane au fost adunate în studioul jurnalistei Natalia Morari, despre care în anul 2012, revista Basarabia Literară scria că alături de bloggerul rus Eduard Baghirov, comunistul Mark Tkaciuc ar fi cea care a organizat protestele violente din 7 aprilie 2009. Natalia Morari ar fi fost cea care ar fi atras tineretul şi liderii opoziţiei la proteste. Aceasta ar fi iniţiat ideea SMS-urilor şi cea a lumânărilor din seara de 6 aprilie.

 

sursa: telegraph.md

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.