Chişinău
29C
Cer parţial noros
Umiditate: 42%
Vânt: 4km/h Variable
Presiunea: 1012

Un nou pas în realizarea proiectului grandios Arena Chișinău

sursa foto: pdm.md

Guvernul a aprobat instituirea parteneriatului public privat pentru construcția Arenei Chișinău. Documentul prevede crearea unei societăți cu capital de stat, de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, care va avea în gestiune terenul pe care va fi ridicat complexul sportiv de amploare.

Este vorba despre aproape 70 de hectare, pe care vor fi amplasate Arena propriu-zisă, dar și facilități auxiliare. Conform studiului de pre-fezabilitate „Arena Chișinău” va avea o capacitate de 3000-5000 de locuri, 800-1200 de locuri de parcare și va putea găzdui diferite evenimente sportive, dar și conferințe, expoziții sau concerte. Construcția va avea, de asemenea, o piscină olimpică, terenuri de tenis, facilități pentru spa și fitness.

Potrivit ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, statul a planificat în buget 200 de milioane de lei sub formă de contribuție pentru complexul polivalent. La rândul său, partenerul privat, care va fi selectat prin concurs internațional, va elabora proiectul arenei și va suporta cheltuielile de construcție și gestionare. Lucrările urmează să înceapă, orientativ, în luna iunie și vor dura aproximativ un an, informează moldova24.info.

Arena polivalentă va permite Moldovei să fie gazda unor competiții internaționale, concerte și manifestații culturale de anvergură. Construcția complexului a fost salutată de către reprezentanții sportului de performanță din țara noastră, care s-au arătat convinși că Arena va crea un spațiu de valorificare a potențialului tinerilor, le va oferi condiții și oportunități de dezvoltare a performanțelor sportive.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.