Chişinău
0C
Cer acoperit
Umiditate: 100%
Vânt: 9km/h NNW
Presiunea: 1009

Un avocat din Cahul, prins în momentul când primea șpagă

Un avocat din Cahul a fost prins în flagrant delict de ofițerii și procurorii anticorupție în timp ce primea 1000 de euro mită de la soțul unei inculpate.

Apărătorul ar fi pretins și primit banii sub pretextul că poate determina procurorii de caz să nu atace hotărârea instanţei de fond, cu privire la achitarea soţiei declarantului, dar şi decizia de condamnare cu suspendare condiționată, emisă în privința denunțătorului.

Anterior, avocatul ar fi primit 2000 de euro de la cei doi soți cercetați penal pentru cultivarea plantelor ce conțin droguri, astfel încât, cauza penală de învinuire să nu fie expediată în judecată.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, avocatul a fost prins în flagrant delict și reținut pentru 72 de ore. Cei 1000 de euro transmiși sub controlul CNA au fost depistați în setul de instrumente din portbagajul automobilului cu care se deplasa bănuitul.

Dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, el riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.