Chişinău
12C
Cer în general noros
Umiditate: 82%
Vânt: 13km/h North
Presiunea: 1019

Peste 13 mii de veterani vor primi ajutoare materiale din partea statului

sursa foto: gov.md

Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi de plată a ajutorului material, care prevede modificarea mecanismului de acordare a acestuia.

În acest an vor primi un ajutor material unic, în sumă de 1000 de lei, persoanele cu dizabilităţi urmare a războiului din Afganistan, victimele reabilitate ale represiunilor politice din anii 1917-1990, persoanele cu dizabilităţi în urma acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, persoanele cu dizabilităţi în urma participării la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl.

Participanții la cel de-al doilea război mondial vor beneficia de un ajutor material anual de 10.000 de lei, iar persoanele antrenate în deminarea teritoriului şi a obiectelor, în perioada respectivă, vor primi câte 5.000 de lei.

Numărul total al beneficiarilor de ajutor material din partea statului se estimează la 13.590 de persoane. Pentru achitarea ajutorului material anual şi a compensaţiei parţiale a cheltuielilor, în bugetul de stat pentru anul 2018 sunt prevăzute peste 22 milioane de lei.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.