Chişinău
-1C
Cer parţial noros
Umiditate: 64%
Vânt: 11km/h North
Presiunea: 1025

Militarii moldoveni pleacă în România, la exercițiul multinaţional „Platinum Eagle 18.1”

sursa foto: army.md

Un contingent de militari ai Armatei Naţionale va participa, în perioada 11-17 februarie curent, la exerciţiul multinaţional „Platinum Eagle 18.1”, la Centrul de Instruire Babadag, România.

Contingentul, constituit din 60 de ofiţeri, subofiţeri, sergenţi şi soldaţi din Brigada de infanterie motorizată „Dacia” din Cahul şi Batalionul 22 de menţinere a păcii din Chişinău, se va antrena împreună cu militari din Bulgaria, Georgia, România, Ucraina şi SUA.

Scopul exerciţiului este creşterea interoperabilităţii între forţele participante, menţinerea capabilităţii de instruire în comun, pregătirea pentru operațiuni de menținere a păcii, precum şi dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale.

Conform scenariului, militarii moldoveni vor face parte dintr-o companie internaţională, condusă de colegii din SUA, şi vor avea de executat trageri de luptă cu armamentul din dotare şi proceduri de comandă şi control la nivel de subunitate.

La exerciţiul „Platinum Eagle”, militarii Armatei Naţionale vor participa cu 12 unităţi de tehnică de tip HMMWV şi echipament militar.

 

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.