Chişinău
20C
Ploaie
Umiditate: 88%
Vânt: 11km/h NW
Presiunea: 1008

Trei permise de conducere falsificate, descoperite la frontieră

sursa foto: deschide.md

Trei permise de conducere falsificate au fost depistate de polițiștii de frontieră, fiind ridicate de la doi cetățeni români și un ucrainean. Cazurile au fost deconspirate în punctele de trecere Costești, Otaci și Leușeni.

În prima reținere, consemnată în ajunul Crăciunului, un bărbat de 31 ani originar din Jud. Botoșani, România, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară prin PTF Costești, la volanul automobilului de model Opel Vectra, înmatriculat în același județ. La cererea polițistului de frontieră, printre documentele de călătorie s-a prezentat și permisul de conducere, eliberat de autoritățile ucrainene. Din startul verificărilor au apărut suspiciuni asupra veridicității permisului, deoarece acesta înfățișa mai multe elemente necaracteristice. Urmare a cercetărilor suplimentare s-a constatat falsificarea acestuia, mai mult în cadrul audierilor tânărul a relatat că permisul a fost perfectat de către o persoană necunoscută din Republica Moldova, contra sumei de 300 euro.

Permisul falsificat va fi motiv de cercetare penală pentru al doilea cetățean român, depistat în PTF Leușeni, la data de 8 ianuarie 2018. În cadrul controlului de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, conducătorul auto de 36 de ani al unui Opel Combo, înmatriculat în Marea Britanie, a prezentat toate actele în regulă. Însă, au apărut suspiciuni asupra comportamentului persoanei și în baza analizei de risc, s-a luat decizia suplimentării verificărilor. În rezultat, poliţiştii de frontieră au găsit în portmoneul tânărului un permis de conducere bulgăresc, eliberat pe numele acestuia, care nu corespundea unui autentic. Din primele cercetări documentul a fost constatat ca fiind falsificat. La audieri, bărbatul a comunicat că și-a perfectat permisul prin intermediul unui cetățean bulgar, pentru serviciile acestuia achitând o sumă de 600 de lire sterline.

De asemenea, ieri a fost depistat cel de-al treilea permis fals, în PTF ”Otaci”. La formalitățile de trecere a frontierei, cu intenția de a intra în R. Moldova, s-a prezentat un cetățean al Ucrainei. Polițistul de frontieră a observat în permisul de conducere semne vădite de falsificare. Verificările adiționale au confirmat bănuielile angajatului Poliției de Frontieră, iar documentul în cauză s-a adeverit a fi falsificat. Bărbatul în vârstă de 45 ani a declarat că nu cunoaște despre cele depistate.

Toate docementele falsificate au fost reținute și transmise spre expertiză, polițiștii de frontieră continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru elucidarea circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate. Dacă conducătorii auto vor fi găsiți vinovați, conform art.361, al.1 CP al RM, aceștia riscă amendă în mărime de până la 650 u.c. sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

 

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.