Chişinău
-2C
Cer acoperit
Umiditate: 80%
Vânt: 20km/h North
Presiunea: 1013

FOTO // Noi detalii despre accidentul de pe strada Muncești // Șoferul Mercedes-ului era beat criță

sursa foto: Faqcebook.com // Automobile.md

Noi detalii despre accidentul care a avut loc noaptea trecută când un Mercedes a fost făcut zob, după ce ar fi pus la pământ trei piloni de beton și s-a oprit într-un gard, iar două persoane au ajuns la spital. Poliția a stabilit că șoferul ar fi fost în stare de ebrietate.

Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Today.MD că la fața locului oamenii legii au stabilit că șoferul care se afla la volanul Mercedesului, s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 39 de ani și acesta ar fi condus automobilul în stare de ebrietate.

„La fața locului a intervenit o ambulanță care l-a transportat pe șofer la spital cu mai multe traumatisme. Oamenii legii au stabilit că acesta s-ar fi deplasat cu viteză, a pierdut controlul volanului, iar automobilul a derapat de pe traseu și a doborât trei piloni de electricitate. Ulterior s-a stabilit că acesta se afla în stare de ebrietate la volan”, a precizat Stati.

Reprezentantul Poliție Capitalei a ținut să adauge că pentru provocarea accidentului șoferul riscă să se aleagă cu o amendă în mărime de 1500 de lei și 6 puncte de penalizare, iar pentru faptul că a condus în stare de ebrietate, ultimul va fi cercetat penal.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.