Chişinău
3C
Cer senin
Umiditate: 75%
Vânt: 13km/h South
Presiunea: 1011

FOTO // Dubița celor de la „DDS Pantera”, implicată într-un accident rutier la Stăuceni // Sunt victime

sursa foto: today.md

O femeie a ajuns la spital cu mai multe traumatisme, după ce automobilul cu care se deplasa a fost lovit de o dubiță a Detaşamentului cu Destinaţie Specială „Pantera”. Accidentul a avut loc marți, 5 decembrie, în jurul orei 20:50, în apropiere de localitatea Stăuceni.

Solicitat telefonic, Adrian Jovmir, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Today.MD că în accident a fost implicat un microbuz al Detașamentului cu Destinație Specială „Pantera” din cadrul Departamentului Instituții Penitenciare, de model Mercedes Sprinter, dar și un automobil de model Dacia.
 
Jovmir susține că în urma impactului dintre cele două unități de transport, o femeie, pasageră în automobilul Dacia, a fost transportată la spital cu mai multe traumatisme.
 
Totodată, reprezentantul Poliției Capitalei, a ținut să menționeze că în momentul producerii accidentului, în dubiță nu se afla niciun deținut.
 
Din imaginile surprinse de un martor ocular și care au fost făcute publice pe o rețea de socializare, se vede că automobilul Dacia a fost grav avariat.
 
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, dar și șoferul care se face vinovat.
 

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.