Chişinău
24C
Cer parţial noros
Umiditate: 65%
Vânt: 7km/h East
Presiunea: 1001

Operațiune D.I.I.C.O.T și INI // Ofițerii de pe ambele maluri ale Prutului au destructurat o grupare infracțională

sursa foto:

Ofițerii Centrului pentru combaterea crimei informatice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din București, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au documentat în perioada lunilor mai – noiembrie 2017, un grup infracțional organizat, compus din cetățeni din Republica Moldova. Aceștia, sunt suspectați de comiterea operațiunilor ilegale cu dispozitive sau programe informatice, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată și punerea în circulație de valori falsificate.

În urma investigațiilor efectuate de forțele de ordine din Republica Moldova și România, au fost stabiliți cinci membri ai grupării infracționale cu vârste cuprinse între 23 – 37 de ani, care în această perioadă aflându-se în România, au montat la 30 ATM-uri dispozitive de skimming, ca urmare fiind blocate spre debitare aproximativ 3 000 de carduri bancare.

Astfel, la 11 iulie 2017, angajații D.I.I.C.O.T. au reținut în flagrant delict doi membri ai grupării în momentul compromiterii unui bancomat, amplasat în raza municipiului București. În prezent, aceștia sunt arestați preventiv.

Ca consecință, la 21 noiembrie curent, ofițeriiCentrului pentru Combaterea Crimelor Informatice al INI, au efectuat percheziții pe teritoriul Republicii Moldova, la domiciliu unui cetățean al Republicii Moldova care este cercetat penal pe teritoriul României și este membru activ al grupului infracțional.

În cadrul perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile și un laptop, care au fost folosite la comiterea infracțiunilor nominalizate.

De asemenea, membrii grupării ar fi folosit datele obținute fraudulos pentru a falsifica instrumente de plată electronice și ar fi retras fraudulos bani în numerar, cauzând pe teritoriul României, un prejudiciu de aproximativ 50 000 de dolari.

Ca urmare, din investigații a reieșit că, în anul curent, persoanele vizate ar fi incendiat un ATM amplasat în București. În prezent, încă doi membri ai grupării criminale se eschivează de organele de drept fiind anunțați în căutare.

Schimbul de date și informații s-a realizat prin intermediul Centrului Sud – Est European de Aplicare a Legii (SELEC).

 

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.