Chişinău
5C
Cer în general noros
Umiditate: 70%
Vânt: 9km/h NNW
Presiunea: 1009

Sobele continuă să facă victime // Trei persoane au ajuns la spital cu intoxicații și arsuri

sursa foto: DSE

Trei persoane au ajuns ieri, 12 noiembrie, la spital, după ce, potrivit informației operative, nu au fost respectate normele de securitate la exploatarea sobelor de încălzit. Doi bărbați au ajuns la spital intoxicație cu monoxid de carbon, eliminat de soba întreținută necorespunzător, iar un alt bărbat, a fost transportat și internat în secția de reanimare, cu arsuri de gradul II pe suprafața feței.

În primul caz este vorba despre doi bărbați de 27 de ani care au fost internați în Spitalul municipal Strășeni, în stare gravă, cu diagnosticul – intoxicație cu monoxid de carbon, eliminat de soba întreținută necorespunzător.  

După primele date, cazul a fost înregistrat pe strada Unirii nr.72, într-o casă particulară.

Tot ieri, Centrul automatizat de dirijare operativă al Inspectoratului General de Urgență a fost informat de către Institutul de medicină urgentă, că un alt bărbat, de 58 de ani, a fost transportat și internat în secția de reanimare, cu arsuri de gradul II pe suprafața feței. Cazul s-a întîmplat în orașul Vatra, pe strada Ștefan Vodă nr. 23, în urma deflagrației sobei de încălzit din locuință, care cel mai probabil nu era exploatată corespunzător și potrivit normelor de securitate.

Este de menționat că în ambele cazuri, incendiu nu s-a produs, alte circumstanțe urmând să fie stabilite de către organele de drept. În aceste condiții, pompierii și salvatorii recomandă prudență maximă și respectarea normelor de securitate și cele antiincendiare, mai ales în condițiile în care sunt folosite sobele și alte aparate de încălzit și cele electrice.

Înainte de sezonul rece, e recomandat ca sobele să fie curățate și reparate, iar pe parcursul iernii – întreținute. Pe parcursul nopții și la plecare pe timp îndelungat de acasă, focul din sobă e necesar a fi stins.

La aprinderea focului în sobă, nu trebuie antrenați copiii și persoanele în etate. Tot ei nu e indicat a fi lăsați de unii singuri în locuințe, pentru că în caz de situație excepțională, aceștia sunt cei mai vulnerabili.

În cazul în care sînt observate careva abateri sau simptome ale intoxicării cu monoxid de carbon, încăperile trebuie aerisite, iar nereguralitățile aparatelor de încălzit – înlăturate.

Mai mult, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI îndemnă oamenii, în situații de risc, să apeleze Serviciul de urgență 901.


Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.