Chişinău
5C
Cer în general noros
Umiditate: 70%
Vânt: 9km/h NNW
Presiunea: 1009

„Ultimatum” pentru Direcția Transport Public // Silvia Radu: Să-mi prezentați vineri soluții. Dacă nu, vă aștept cu demisia

sursa foto: captura privesc.eu

Activitatea Direcției Transport Public și Căi de Comunicație a fost criticată în cadrul ședinței serviciilor Primăriei Chișinău de astăzi. Primarul general interimar Silvia Radu s-a arătat nemulțumită de ambuteiajele din Capitală și a cerut ca până vineri să-i fie prezentate soluții concrete în acest sens, în caz contrar persoanele responsabile să-și dea demisia.

Vă rog ca până vineri să vă mobilizați echipa, să ieșiți pe teren, să discutați cu responsabilii de la Ministerul Afacerilor Interne sau cu cine considerați oportun, iar vineri să-mi prezentați un plan foarte concret și aplicabil pentru fluidizarea traficului. Am mare rugăminte. Nu-mi aduceți explicații și povești de genul că nu există bani la Primărie și că avem prea multe probleme birocratice de gestiune. Ce s-a făcut până acum, vedem foarte bine. Dacă credeți că nu reușiți să rezolvați aceste probleme, vă rog să-i lăsați pe alții să vină în locul dvs și vă aștept cu demisia în cazul în care nu sunteți capabili să rezolvați aceste probleme. Tratați această declarație ca pe o șansă de a redresa situația, nu am nevoie ca omaneii să plece de la Primărie, dacă ei doresc să rezolve problemele Chișinăului”, a declarat Silvia Radu în cadrul primei sale ședințe la Primărie.

Amintim că, Ministerul de Interne a majorat numărul inspectorilor de patrulare care dirijează circulația în intersecțiile aglomerate, urmare a unui apel făcut către Guvern din partea Partidului Democrat.


Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.