Chişinău
5C
Cer parţial noros
Umiditate: 70%
Vânt: 9km/h NNW
Presiunea: 1009

FOTO // Accident la Orhei // Un Ford s-a izbit într-un TIR și a ajuns de pe traseu într-un șanț

sursa foto: Today.md

Două persoane au ajuns la spital, după ce automobilul cu care se deplasau s-a izbit într-un TIR. Accidentul a avut loc miercuri, 25 octombrie, în jurul orei 20:35, la intrarea în orașul Orhei.

Solicitată telefonic, Alina Bunghez, ofițerul depresă al Inspectoratului Național de Patrulare, a declarat pentru Today.MD că cele două victime se deplasau cu un automobil de model Ford Fiesta, când șoferul în vârstă de 25 de ani nu a respectat regulile de circulație, iar automobilul a fost accidentat de un TIR de model Scania la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 29 de ani.

„Șoferul automobilului Ford nu a respectat regulele de efectuare a depășirii și a ignorat cerințele indicatorului 4.1.1 (Direcția Obligatorie de Deplasare), iar automobilul acestuia s-a ciocnit violent cu un TIR care se deplasa regulamentar și a fost proiectat de pe carosabil într-un șanț de pe marginea drumului. În urma impactului, șoferul automobilului Ford, dar și pasagera sa, au fost transportați la spitalul raional Orhei cu mai multe traumatisme”, a precizat Bunghez.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.