Chişinău
8C
Cer în general noros
Umiditate: 71%
Vânt: 13km/h SSE
Presiunea: 1006

VIDEO // Cinci bărbați suspectați de tâlhărie // Ar fi jefuit doi bătrâni din Ialoveni

Ofițerii Direcţiei Combaterea Crimelor Grave a Inspectoratului Naţional de Investigaţii, în comun cu angajaţii Inspectoratului de Poliție Ialoveni și a Procuraturii Hânceşti au curmat activitatea unei grupări infracționale, specializată în comiterea tâlhăriilor.

Acţiunile  speciale de investigaţii şi de urmărire penală au durat timp de trei luni, timp în care, forţele de ordine au stabilit membrii grupului infracţional.  Aceştia s-au dovedit a fi cinci bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 28 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău și Ialoveni. Trei dintre ei au fost anterior judecaţi pentru mai multe genuri de infracţiuni.

Totodată, s-a stabilit că în dimineaţa zilei de 6 mai curent, suspecţii deghizaţi cu măști şi mănuşi, au pătruns într-o  gospodărie din raionul Ialoveni, unde au imobilizat victimele cu o bandă din plastic, aplicând violența fizică față de stăpânii casei în vârstă de  67 şi  69 de ani. Suspecţii au sustras de la aceștia mijloace bănești în sumă de 2000 lei.

În cadrul cercetărilor efectuate de membrii grupei operative la locul faptei, au fost depistate și ridicate urme papilare, bandă adizivă, bandă de fixare din plastic și mănuși de examinare confecționate din latex. Totodată, din curtea victimelor, precum și de pe traseu au fost ridicate urme de încălțăminte.

Urmare a perchezițiilor efectuate la 5 august curent, de la domiciliile suspecţilor, s-au depistat și ridicat o cagulă de culoare neagră, bandă adizivă, bandă de fixare din plastic și mănuși destinate pentru construcții, telefoane mobile şi un calculator. De asemenea, de la unul dintre suspecți, a fost ridicată ca probă, încălțămintea pe care era afișată inscripţia urmei depistate la locul infracţiunii.

Patru dintre suspecți își recunosc vina în totalitate.

Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art.188 al 2, Cod Penal al RM. Conform legislaţiei în vigoare, persoanele culpabile de tâlhărie se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 10 ani sau cu amendă în mărime de la 67500 la 117 500 lei.

Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”.

Actualmente se întreprind acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație, în vederea întăririi bazei probatorii, stabilirii altor membri activi a grupării. Totodată sunt desfășurate careva măsuri în vederea stabilirii apartenenței acestora la comiterea altor infracțiuni, înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.


Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.