Chişinău
30C
Cer senin
Umiditate: 55%
Vânt: 17km/h SSW
Presiunea: 1011

VIDEO // SPCSE a dat startul Campaniei de prevenire a cazurilor de înec

Odată cu începutul sezonului estival, angajații Serviciului Situații Excepționale dă start Campaniei de prevenire a cazurilor de înec, care se va desfășură pe parcursul întregii veri. Astăzi, la lacul Valea Morilor, a fost simulat un caz de înec și demonstrate acțiunile salvatorului ce vine în ajutor persoanei care dă semne că se îneacă.

Mai mult, au fost demonstrate și manevrele de acordare a primului ajutor sinistratului, manevre importante pentru cei care salvează persoanele din apă. Scopul Campaniei de prevenire a cazurilor de înec este de a micșora numărul înecurilor, oamenilor fiindu-le amintite regulile de comportament în apă.

Este important de știut că scăldatul nu este permis după indicatoarele de pe suprafața lacurilor, în bazine acvatice necunoscute și la adâncime, unde ar putea fi gropi și pietre.

Mai mult, nu se recomandă scăldatul pe timp de noapte, după consumul băuturilor alcoolice și pe mijloace improvizate, precum scânduri sau anvelope.

O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, care necesită monitorizare permanentă atunci când merg în apă. Respectarea acestor norme de securitate poate exclude situațiile excepționale, cu pierderi de vieți.


Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.