Chişinău
20C
Cer parţial noros
Umiditate: 46%
Vânt: 24km/h WNW
Presiunea: 1014

VIDEO // Momentul când cinci tineri sparg un bancomat la Stăuceni

Poliţia Capitalei cu suportul Inspectoratului General al Poliţiei a anihilat o grupare criminală bine organizată şi specializată în săvârşirea furturilor de bani din bancomatele ce aparţin unor  bănci comerciale din Chişinău, pricinuind pagube materiale de peste 1 000 000 lei, dintre care un caz înregistrat în comuna Stăuceni. 

Actualmente sunt deţinute probe ce ar demonstra complicitatea membrilor grupării în cel puţin două spargeri de bancomate şi 4 tentative de acest gen, fiind înregistrate şi documentate pe parcursul anului curent. Ei s-au dovedit a fi cinci indivizi cu vârstele cuprinse între 24 ani şi 39 ani, originari din raioanele Sângerei şi Căuşeni, dintre care doi anterior judecaţi pentru diverse infracţiuni.

În acest context au fost create ambuscade speciale, fiind reţinuţi în flagrant delict în noaptea de 11 iunie curent, în sectorul Ciocana, când se pregăteau să perforeze un bancomat cu ajutorul unui polizor unghiular şi să sustragă sumele de bani. Aceştia au fost încătuşaţi la faţa locului, după ce poliţiştii au recurs la pocedee speciale de reţinere, întrucât unii dintre ei ar fi încercat să opună rezistenţă fizică, fiind escortaţi la Inspectorat pentru documentare.

Conform informaţiilor constatate, gruparea criminală îşi planifica acţiunile în cele mai mici detalii, întrucât acţionau rapid şi timp de aproximativ 40 de secunde sustrăgeau banii din bancomat până la intervenţia agenţilor de pază. Bănuiţii utilizau un polizor unghiular, confecţionat artizanal şi modernizat doar în acest scop, având capacitatea de a perfora cu uşurinţă metalul, din care era construit bancomatul. Totodată ei se foloseau de mănuşi şi măşti medicinale, cu scopul de a ascunde urmele comiterii infracţiunii. De la locul crimei dispăreau imediat într-o direcţie necunoscută cu un automobil.

În prezent ei se află în izolatorul Direcţiei  de Poliţie a mun.Chişinău şi sunt cercetaţi penal pentru furturi în proporţii deosebit de mari, fiind demarate acţiuni speciale de investigaţii, întru stabilirea complicităţii lor în cazuri similare pe teritoriul ţării, întrucât s-a constatat cu certitudine un caz similar comis în raionul Sângerei.

Conform legislaţiei penale în vigoare bănuiţii riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 12 ani.


Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: contact@today.md

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.