Chişinău
4C
Cer acoperit
Umiditate: 100%
Vânt: 9km/h SSW
Presiunea: 1009

Patru persoane au fost reţinute, astăzi, în dosarul viceministrului Economiei

sursa foto: captura / realitatea.md

Patru persoane au fost reţinute în cadrul perchezițiilor de astăzi care au continuat la Ministerul Economiei în dosarul viceministrului Economiei, Valeriu Triboi. La fel au avut loc descinderi la domiciliile și în automobilele bănuiților.

În dimineața zilei de astăzi au fost reţinuţi consilierul viceministrului Economiei şi directorul Întreprinderii Furnizarea Energiei Electrice Nord. Peste câteva ore, procurorii şi ofiţerii CNA au mai reținut două persoane - unul dintre şoferii viceministrului Economiei, tot el şi angajatul agentului economic, gestionat din umbră de deminitar, dar şi directorul companiei care a dat în locaţiune FEE - Nord imobilul cumpărat de la Moldtelecom.

Toate cele patru persoane sunt bănuite de complicitate la comiterea abuzului de putere, fapt care a prejudiciat statul în proporţii deosebit de mari.

Amintim că vineri, 31 martie, ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție au descins în birourile Ministerului Economiei, aflate în clădirea Guvernului. În cadrul perchezițiilor a fost reținut viceministrul Economiei, Valeriu Triboi. 

Valeriu Triboi este bănuit că a abuzat de funcţia sa și prin intermediul unor terţe persoane ar fi cumpărat de la SA Moldtelecom, fondator al căruia este Ministerul Economiei, un imobil în valoare de aproape 1 000 000 de lei, iar ulterior a dat clădirea în locaţiune, pe o perioadă de 10 ani, întreprinderii Furnizarea Energiei Electrice Nord. În continuare, prin abuz de putere, bănuitul ar fi dat indicaţii unor factori de decizie ai întreprinderii să repare imobilul, dat în locaţiune, din contul acesteia. Potrivit documentelor administrate de anchetatori, pentru reparaţia clădirii au fost alocate 4 000 000 de lei.

Pe faptele descrise a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 327 Cod penal – abuz de putere, infracţiune ce prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.


Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.