C
Umiditate:
Vânt: km/h
Presiunea:

Analist, despre refuzul ACUM: Să lupți pentru putere și să refuzi să o iei, pare ciudat, bizar

sursa foto: privesc.eu

Propunerea Partidului Democrat (PD) făcută Blocului „ACUM” de a prelua funcția de premier și de a participa la actul guvernării îi pune în mare încurcătură pe reprezentanții PPDA și PAS, crede editorialistul Ziarului Național, Nicolae Negru.

„Propunerea, desigur, îi pune într-o oarecare încurcătură. Să lupți pentru putere și să refuzi să o iei, pare ciudat, bizar. Cu siguranță, o parte din membrii „ACUM” a aderat la PPDA și PAS pentru a realiza ceva concret, nu a sta în opoziție”, a declarat editorialistul.

„În cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere și vor fi provocate alegeri parlamentare anticipate, vina va cădea pe umerii Blocului „ACUM”, spune Nicolae Negru.

„În aceste condiții, vina pentru eventuala declanșare a alegerilor anticipate va cădea pe „ACUM”. Ei ar trebui să vină cu o contraofertă, ca, de exemplu, PD să accepte măsurile de de-oligarhizare, propuse de „ACUM”. Probabil, Maia Sandu și Năstase se tem că PD va răspunde pozitiv”, a afirmat Negru.

Potrivit lui Negru, Blocul „ACUM” s-ar mai teme și de faptul că, dacă va face alianță cu PD, va pierde mai multe voturi la alegerile locale, decât dacă nu va face: „Interesul e de partid”.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.