Chişinău
-4C
Cer acoperit
Umiditate: 74%
Vânt: 20km/h North
Presiunea: 1037

MAEIE: Autoritățile ruse nu oferă informații despre ostaticii moldoveni eliberați din Afganistan

sursa foto: presedinte.md

Delegația Republicii Moldova, detașată ieri la Moscova pentru a acorda asistența necesară cetățenilor moldoveni eliberați din prizonierat în Afganistan, nu au obținut deocamdată de la autoritățile ruse nici accesul la ei, nici informația privind locul unde sunt plasați.

Singurele detalii obținute de către reprezentanții MAEIE în discuțiile avute cu câțiva oficiali de la Moscova sunt că cei doi cetățenii moldoveni, Lionel Buruiană și Mihai Crihana, nu ar fi în custodia Guvernului Federației Ruse, dar în cea a unei organizații non-guvernamentale.

„Pentru moment, oficialii moldoveni continuă să depună eforturi pentru a se întâlni cu cetățenii eliberați din prizonierat și a demara procedurile necesare aducerii de urgenta a acestora în Republica Moldova. În acest sens s-a luat legătura cu organizația indicată de către autoritățile ruse și membrii delegației sunt în așteptarea permisiunii de a ajunge la cetățenii noștri. Au fost făcute toate pregătirile logistice pentru ca aceștia să poată fi aduși acasă în orice moment”, se spune întru comunicat al Ministerului de Externe.

Potrivit MAEIE, în componenta delegației se află și un medic care va evalua starea de sănătate a celor doi moldoveni și va acorda asistența necesară pentru ca ei să ajungă în cele mai bune condiții acasă.

Potrivit unor declarații făcute aseară de liderul PN Renato Usatîi, Igor Dodon ar fi sunat disperat la Moscova și a cerut ca prizonierii să nu fie transmiși delegației MAEIE, pentru ca el să obțină un profit electoral maxim din tragedia celor doi moldoveni.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.